Întotdeauna am fost ferm convins că plecatul în afară este un semn de slăbiciune, că renunți la luptă și că alegi calea simplă, căci da am avut întotdeauna impresia că aici în România este mai greu decât e în afară. De aceea am refuzat toate oportunitățile avute de a pleca în afară și am decis să rămân fiind în principiu convins că dacă voi pleca, mă voi gândi la mine ca la un laș.
Dar anii au trecut, iar vârsta de 20 de ani nu se poate compara cu 30 de ani, căci ce știam atunci nu se poate compara cu ce știu acum, la fel cum ce știu acum, o să fie infim față de ce o să știu la 40 de ani.
De cât timp este necesar să te râzgândești?
Nu sunt o persoană gen Tăriceanu Răzgândeanu, care să zică ceva și apoi a doua zi să facă opusul a ceea ce a zis. Așa cum am spus, trag cu dinții să lupt pentru ceea ce consider în acel moment ca fiind important de făcut. Iar gândul acesta oarecum de regret nu a apărut de o noapte și o zi, ce în timp, în câțiva ani, datorită unor circumstanțe și întâmplări, m-au tot dus cu gândul de fiecare dată la acel punct în care am luat decizia de a nu pleca. Câteodată consider că am luat atât de multe decizii proaste în viața mea încât stau să mă gândesc la realitatea alternativă a vieții pe care aș fi putut să o am dacă nu aș fi luat acele decizii.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat în timp, în ultimii cel puțin 2 ani, mai accentuat acum în ultimul an, timp în care am trecut prin atât de multe rahaturi încât sincer, nu știu cum de mai respir. Este absolut dificil și îngrozitor în același timp, lupta cu tine însuți să nu-ți pierzi mințile și să nu o iei razna. În fiecare zi ce trece, parcă răbufnarea care se tot strânge în sufletul meu, devine mai apăsătoare și mai greu de controlat. Până când mă voi opri efectiv și voi zice fuck it.
Și nu e prima oară când am făcut asta. Când mi se umple paharul și ajung să mă conving singur că aia e, că nu mai are unde să se mai umple, indiferent de semnificația acelei picături, am închis ochii, trag aer în piept și zic calm și liniștit: fuck it.
Dacă aș avea oportunitatea aș zice fuck it!
Acum, lucrurile sunt atât de diferite iar circumstanțele sunt atât de importante încât, oricât de mult mi-aș dori să dau merge cu branch-ul celălalt, nu pot să dau commit ori checkout. Pentru că trebuie să trăiesc cu consecințele alegerilor mele.
Dar doar până când voi zice următorul fuck it!
Lasă un răspuns