Mereu îmi vine să zic, că dacă cineva s-ar întoarce în timp cu un an și mi-ar spune cum aș fi peste 1 an, nu l-aș crede. De obicei am tendința de a crede că viitorul întotdeauna va fi mai bun, decât prezentul în care mă aflu. Și mă găsesc astfel într-o situație de așteptare al acelui viitor imaginat bun. Evident că nu înseamnă că nu iau nici o acțiune pentru acel viitor, ba din contră, este și mai mare dezamăgirea când, după toate acțiunile luate și după toată lupta de a ajunge spre acel viitor, realizezi că te afli într-o opoziție totală cu viitorul mult dorit.
Cred și mai mult, acest articol este adresat mie, că datoria solemnă pe care o avem în acest timp trecător și călător pe Pământ, este să evoluăm constant. Datoria noastră este alungarea stagnării și a constantei evoluții a propriului nostru eu. Toate întâmplările, bune sau rele, sunt doar niște key-point sau checkpoints, acele bookmark-uri la care te întorci întotdeauna, atunci când te afli într-o situație de a lua o decizie și apare la un moment dat incertitudinea. Pentru că dacă nu învățăm din ceea ce ni se întâmplă, atunci ce spune asta despre noi înșine? Că suntem proști ori prea leneși să realizăm viața? Pentru mine, nicidecum, am învățat să fiu atent la tot ceea ce mi se întâmplă și să transform totul într-o bine meritată (sau nu) lecție importantă. O lecție atât de valoroasă, încât și dacă aș avea toți banii din lume, tot nu mi-ar fi de ajuns să o cumpăr.
Așa a fost și cu ura din viața mea. Când am început să iert, lucrurile s-au schimbat și în loc să împing oamenii din jurul meu, am câștigat oameni. Persoane pe care le iubesc din toată inima mea. Iar dacă nu mă crezi atunci când spun, că viața îți dă bookmark-uri ca să înveți lecții importante pentru tine însuți, atunci ascultă ce zic: Ce se întâmplă când toate lecțiile neînvățate, vor avea repercursiuni în viitor?
Și de aici ironia fină pe care o tot văd în jurul meu. Stăm și ne gândim la viitor atât de mult și luptăm până la urmă și cu morile de vânt să îl atingem, dar nu ne gândim deloc la toate lecțiile neînvățate și cum distrug viitorul pe care ni-l dorim atât de mult.
Până la urmă, viața e ca-n tenis…..
Lasă un răspuns