Eram la munte împreună și după o zi lungă de mers pe jos și bătătorit cărări prin pădure, urcând pe anumite vârfuri cu o vedere impresionantă asupra orașului unde eram cazați, ne-am hotărât să ne întoarcem la cabană. Era printre primele dăți când se afla într-o ieșire în natură, inhalând un aer mai curat și oxigenat decât cel din oraș. Mă uitam la ea și era ca un copil mic bucurându-se de ceva nou. Efortul depus pentru a ajunge în acele locuri ascunse, știute de mine pentru că nu era prima dată când mergeam acolo, era răsplătit cu crearea unei amintiri ce va dăinui mult timp în mintea ei.
Îi oferisem o zi plină de aventură, de mișcare în natură și descoperire a unei alte părți a vieții, dincolo de clădiri, zgomot urban și mai ales ciment îmbibat cu aer poluat din fabricile de pe lângă oraș. Zâmbetul ei, fericirea pe care i-o puteam vedea în ochi, îmi umplea inima imens. Eram la rându-i cu un sentiment de mulțumire. În drum spre cabană, la un moment dat își ia mâna din mâna mea și cu ambele brațe, îmi strânge brațul meu stâng. Se oprește din mers și își pune capul pe brațul meu, ca mai apoi într-o mișcare șerpuită, ajunge în fața mea și mă ia în brațe, punându-și capul pe pieptul meu, încercând parcă să-mi asculte inima cum bate.
Era prima oară pentru ea când experimenta natura și drumeția. M-a strâns puternic cu brațele ei ca și cum nu ar fi vrut niciodată să-mi dea drumul. Am luat-o în brațe și am sărutat-o pe creștet. Nu știu de ce mi-a venit să fac lucrul ăsta, acu când îmi amintesc sună atât de părintește gestul ăla. Așa am simțit să fac și asta am făcut. Nu am gândit, am făcut. Mi-am ridicat privirea spre cer și am văzut cum se adună norii a ploaie. Mi-am dus mâna la bărbia ei și i-am ridicat capul în sus, zâmbind i-am spus că ar trebui să mergem și să ne grăbim, să nu ne prindă ploaia, căci va veni în curând. Am sărutat-o și am luat-o într-un pas mai rapid spre cabană.
Rezervasem întreaga cabană doar pentru noi. Pentru 2 nopți nici nu m-a costat mult, plus că venisem de atâta ori la aceea cabană încât mă împrietenisem cu proprietarul și aveam și discount. Parcă eram de-al casei deja. Știam ce trebuie să fac și unde se aflau toate cele trebuinței. M-am dus să fac focul la șemineu și ea s-a dus să facă un vin fiert. Mă uitam la ea cum tăia feliile de portocale și pregătea vinul fiert. Îi simțeam fericirea iar eu eram bucuros să o pot vedea așa. După ce am aprins focul m-am dus să pun niște muzică și să sting lumina, să las doar lumina de la foc să lumineze încăperea. M-am dus către fereastră să arunc o privire, pentru că deja începuse ploaia și fulgera destul de mult.
Îmi aduce cana cu vin fiert și stă lângă mine uitând-se și ea pe fereastră. Ai avut dreptate, chiar s-a pus ploaia zdravăn mi-a zis ea. Era o atmosferă incredibilă. Creasem un ambient absolut romantic și nici că mi-ar fi ieșit așa dacă aș fi plănuit asta! Am pus cana mea jos pe măsuță, lângă geam alături de cana ei și i-am zis hai să dansăm. Am luat-o de mână și când să încep să dansăm îmi spune că nu știe să danseze. Am zâmbit încercând să-mi ascund râsul absolut involuntar. I-am zis că nu e nici o problemă, o învăț. La început i-am zis să se suie cu piciorușele ei, pe ale mele și să mă țină de mână. I-am zis să închidă ochii și să asculte melodia, să simtă ritmul.
După un timp în care am condus-o efectiv, pe picioarele mele, i-am zis să încercăm acum fără să fie cocoțată pe ale mele. În momentul ăla, îmi aduc aminte a început să cânte Foy Vance – Make it rain. Prinsese ritmul, prinsese pașii și se lăsa încântată condusă de mine. Îi auzeam cum bate inima, galopantă prin pieptul ei. Să fi fost de la vin, să fi fost de la mișcarea prin pădure, prin cărări, nici nu mai conta. Mă bucuram de acel moment.
Un moment pe care îl voi prețui toată viața. Un moment care îmi aduce bucurie în suflet, de fiecare dată când plouă afară sau când în playlist-ul meu cântă melodia asta. Un dans într-un adevărat ritm de ploaie…
Lasă un răspuns